Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Femeie căutată de Poliția Română găsită de polițiștii locali

Femeie căutată de Poliția Română găsită de polițiștii locali

În data de 17.06.2024, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a identificat o persoană de sex feminin, căutată de Poliția Română, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în urmă cu două săptămâni.

În jurul orei 21:50, polițiștii locali, aflați în timpul desfășurării atribuțiilor de patrulare, pe Bulevardul Revoluției, au recunoscut-o pe C.S., în vârstă de 18 ani, cu domiciliul într-o localitate din județ, după semnalmentele transmise de Poliția Municipiului Arad.

Femeia se plimba liniștită pe bulevard, împreună cu fetița ei abia născută și o nepoată minoră, tot într-o zonă aglomerată, similară celei în care s-a petrecut fapta cu două săptămâni în urmă.

Precizăm, de asemenea, faptul că prejudiciul a fost ulterior recuperat, telefonul furat fiind restituit proprietarului acestuia, de către persoana căreia i-a fost vândut de autoarea sustragerii.

C.S. fost predată de polițiștii locali Secției 1 Vlaicu, în vederea continuării cercetărilor, respectiv aplicarea măsurilor legale.

Sari la conținut